Restaurare Orga Rupea 2012

Fundația Forum ARTE s-a implicat activ în strângerea de fonduri pentru restaurarea instrumentelor istorice din Rupea și Hamba.

Orga istorică din Rupea, cu cele 12 registre ale sale, este unul dintre instrumentele cele mai importante din Transilvania care s-au păstrat din secolul al XVII-lea. Din 1726 orga este amplasată pe o galerie proprie într-un colţ al navei, în apropierea arcului de triumf.

În anul 2005, din cauza unor renovări de amploare ale bisericii, orga trebuia dislocată. În noiembrie 2008 toate componentele ei au fost transportate la Braşov, orga fiind asamblată provizoriu pe balconul de sud al Bisericii Negre.

Pe parcursul restaurării în atelierul „S.C. Construcţii Orgi şi Tâmplărie S.R.L.” din Hărman, în foalele orgii a fost descoperită o inscripţie care atestă faptul că acestea au fost construite în anul 1699 de către Zackarias, constructor de orgi domiciliat la Criţ.

Din fondurile proprii ale Parohiei Evanghelice C.A. Rupea, dar mai ales din fondurile rezultate din veniturile concertelor de orgă şi muzică sacră din ultimii ani de la BisericaNeagră, orga istorică din Rupea a fost restaurată temeinic. În anul 2012, prin implicarea unor actori importanţi din mediul privat, în urma evenimentului Viv’Arte (1 – 5 august), aceasta a fost reinaugurată. Astăzi, ea ar putea fi reinstalată în locul ei unic în cadrul peisajului orgilor transilvănene, dacă şi renovarea bisericii ar fi fost încheiată.

Cu fiecare instrument renovat, putem păstra o parte importantă din istoria instrumentelor din această regiune, şi totodată vom reactiva un punct de atracţie pentru turişti. Orga de la Rupea ar putea deveni, împreună cu cetatea Rupea şi satele din împrejurimi, un factor care să ajute la dezvoltarea turistică a regiunii RUPEA – COHALM.

Top