Musica Barcensis - Bartolomeu - 20 iulie 2014

Vara Concertelor la Bartolomeu

Ora: 19.00

Locația: Biserica Sf. Bartolomeu, Brașov, Strada Lungă nr. 251

Vezi Programul Concertului

Duo de chitară susținut de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț

Duo-ul format din Olivia Iancu și Claudiu Lobonț a luat ființă în anul 2007, an în care cei doi au absolvit cursurile clasei de chitară ale Universității Naționale de Muzică din București. De atunci au susținut recitaluri în numeroase festivaluri de chitară, festivaluri de muzică veche, au avut colabolări cu diverse ansambluri camerale sau orchestre, atât cu chitarele, cât și cu archlute-le, recitaluri în care prezintă programe variate – de la muzică veche la muzică contemporană; lucrările cântate sunt, în cea mai mare parte, propriile transcripții și aranjamente.

Olivia Iancu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB)– Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Chitară Clasică, în anul 2007. În 2009 a obținut masteratul la UNMB, specializarea Stilistică Interpretativă – Muzică de Cameră, iar din 2011 este doctorandă la aceeași universitate. Începând cu anul 2008 este preparator la Universitatea din Pitești, Departamentul de Arte.

Este laureată a olimpiadelor și festivalurilor naționale de specialitate; a obținut burse de merit și de studiu, printre care bursa Erasmus la Hochschule für Musik „Franz Liszt” Weimar, Germania, profesor Thomas Zawierucha.

A urmat cursuri de măiestrie cu profesorii: Carlo Marchione (Italia), Costas Cotsiolis (Grecia), John Duarte (Anglia), Pavel Steidl (Olanda), Joaquin Clerch (Cuba), Josepf Urshalmi (Israel), Ioana Gandrabur (Canada), Gerhard Reichenbach (Germania), Bosko Radojkovic (Serbia), Harvey Hope (Anglia), Alexis Mouzourakis (Grecia), Susana Prieto (Spania), Thomas Müller Pering (Germania).

Claudiu Lobonț a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București – Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Chitară Clasică, în anul 2007. În 2009 a obținut masteratul la UNMB, specializarea Stilistică Interpretativă – Muzică de Cameră, iar din 2012 este doctorand la aceeași universitate; în prezent este profesor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. A susținut recitaluri în țară și în străinătate și a făcut muzică/ilustrație muzicală pentru diverse proiecte culturale (teatru, film, dans, arte plastice, fotografie).

 

Iancu-si-lobont

Programul concertului

1. Astor Piazzolla (1921 – 1992)

Verano Porteno

Otono Porteno

2. Antonio Soler (1729 – 1783)

Sonata nr. 24

Sonata nr. 84

3. Manuel de Falla (1876 – 1946)

Trei piese spaniole: Montanesa – Aragonesa – Andaluza

4. Astor Piazzolla

Invierno Porteno

Primavera Portena

Top