Musica Barcensis - 2025 - 27 Iulie - Cristian

Corul de Copii Radio (București)

Ora: 17.00

Locația: Biserica Evanghelică Fortificată Cristian

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Corul de Copii Radio (București)

Dirijor: Răzvan Rădos & corepetitor: Magdalena Faur

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică, Eugenia Văcărescu Necula și Voicu Popescu au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din U.E., a titlului de AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE.

Începând cu anul 2018, Corul de Copii Radio este condus de dirijorul Răzvan Rădos care, secondat de pianista Magdalena Faur, explorează mijloace noi de pregătire vocală și prospectează arii repertoriale menite să îmbogățească impresionanta gamă de lucrări parcurse în cei 80 de ani de existență.

 

Magdalena Faur este licențiată a Universității Naționale de Muzică din București la specializarea Pedagogie muzicală (1994). După obținerea  diplomei de Master în Pedagogie Muzicala în 1995, a urmat între 1996-2001 cursurile Facultății de Compoziție Muzicologie Dirijat Orchestră unde a obținut licența la specializarea Muzicologie.

Ca interpret, a susținut recitaluri de pian, de muzică de cameră și de muzică contemporană. Alături de  soliste ale Operei Române precum Mihaela Stanciu, Svetlana Sicencova, Roxana Briban, a susținut recitaluri de arii și cicluri de lieduri. Este preocupată, de asemenea, de compoziție și de realizarea aranjamentelor muzicale, dedicate în special  corurilor și grupurilor vocale, ca  și feluritelor ansambluri camerale.

Activitatea corală rămâne pasiunea sa permanentă, pornind din copilărie ca membru al Corului de Copii Radio, apoi, din timpul studenției, a continuat ca soprană în Corul Academic Radio între 1989-2021, ansambluri cu care a avut o bogată activitate de concerte, înregistrări, turnee și colaborări cu mari orchestre și cu artiști de prestigiu mondial. 

Începând cu 2014, Magdalena Faur devine pianist corepetitor al Corului de Copii Radio, o frumoasă reîntoarcere la ansamblul său de suflet, în care s-a format între anii 1983-1991 sub conducerea dirijoarei Eugenia Văcărescu Necula. Alături de dirijorii reputatului ansamblu, Voicu Popescu și Răzvan Rădos, a desfășurat o bogată activitate artistică împreuna cu Corul de Copii Radio.

 

Dirijorul Răzvan Rădos s-a născut în județul Hunedoara și a debutat în anul 2002 ca interpret de muzică tradițională. Dirijează coruri de la vârsta de 16 ani și crede cu tărie în creativitate și în puterea artistică și socială a comunităților corale.  A colaborat cu coruri de amatori și profesioniști, printre care Corul Liturgic „Vosglas” (Deva), Corul Național de Cameră „Madrigal” – Marin Constantin, Corala „Sargeția”, Corul de Cameră „Preludiu” Corul „Orfeu” ș.a. A participat la cursuri de masterclass despre arta dirijorală, susținute de personalități precum Vytautas Miskinis (Lituania), Konrad von Abel (Germania) și Ion Marin (România). 

A primit distincția „Dirijor de onoare” din partea Corului „Vox Medicalis” și este dirijor fondator al „Corului Regal”. A organizat școli de cânt sau workshop-uri de artă corală pentru formații de tineret din România („Corul Regal” – 2012, Corul „Cantarad” – 2018, Choir Academy – 2024). A participat la turnee de promovare a culturii românești în diferite țări europene și pe alte continente. 

 

În prezent conduce Corul de Copii Radio și este președinte al Asociației „Canticum”.


Programul concertului:

ANNIVERSARY – 80 de ani de la înființare 

Programul cuprinde lucrări importante pentru evoluția ansamblului, creații românești și internaționale considerate repere în muzica corală pentru copii.

Doina Rotaru (*1951) – Tocatia
Pretorian Vlaiculescu (1911-2001) – Brâul amestecat 
Ar. Dan Mihai Goia (*1952) – Mociriță cu trifoi
Mihai Moldovan (1937-1981) – Oșenească 
George Balint (1961-2019) – Am o mâță și-un motan
Sabin Păutza (*1943) – Ofrandă copiilor lumii 
Ar. Hiroshi Ishimaru (1922-1998) – Polka fierarului 
Pablo Casals (1876-1973) – Nigra sum 
Serge Folie (*1960) – Dansul ploii 
Marcos Leite (1953-2002) – Tres Cantos Nativos
Alberto Grau (*1937) – Rio
John Rutter (*1945) – For the Beauty of the Earth
John Rutter (*1945) – The Heavenly Aeroplane

Top