Musica Barcensis - Bartolomeu - 6 iulie 2014

Vara Concertelor la Bartolomeu

Ora: 19.00

Locația: Biserica Sf. Bartolomeu, Brașov, Strada Lungă nr. 251

Vezi Programul Concertului

Concert susținut de Corul ASTRA

Dirijor – Dr. Ioan OARCEA

Corul de cameră “Astra” are o puternică tradiție istorică în “AsociațiaTransilvană pentru cultura și literatura poporului român” fondată în 1861 sub patronajul distinsului erudit Andrei Șaguna, reprezentând cultura corală brașoveană.

În ultimii 30 de ani, corul a participat la festivaluri, concursuri și turnee, având colaborări frecvente cu orchestre simfonice si dirijori din Anglia, Austria, Bulgaria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Spania, România, Ungaria și Venezuela.

Pe lângă piesele corale a capella, repertoriul său cuprinde peste 50 de lucrări vocal-simfonice din creația compozitorilor J.S. Bach, Beethoven, Berlioz, Bernstein, Bizet, Bruckner, Charpentier, Carissimi, Dvorak, Durufle, Faure, C. Franck, Gounod, Haendel, Hedwig, Mendelssohn-Bartholdy, Mozart, Carl Orff, Puccini, Richter, Scapin,Schubert, Stravinski, Vivaldi, etc.

Din 1986, dirijorul corului este profesorul Ioan Oarcea, doctor în muzică, titularul catedrei de Dirijat cor la Facultatea de Muzică din Brașov. Între anii 1990 – 2011 a fost directorul Liceului de Muzică și inspector școlar.

Este președintele Asociației Române de Cânt Coral; membru în consiliile de administrație ale Federației A Coeur Joie – International (Franța), Forumului Cultural Balcanic (Grecia), Fundației Hospice “Casa Speranței” și European Folk Culture Organisation (Strasbourg).

Director muzical și membru în jurii în concursuri și festivaluri naționale și internaționale, a susținut concerte și cursuri de interpretare a muzicii corale în Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia, Olanda, Spania, România și Ungaria. Este fondatorul și directorul muzical al Festivalului Coral Internațional de la Brașov.

Conferențiar universitar, doctor în muzică, Lucian Nireșteanu este profesor de Teoria Muzicii, Armonie și Pian la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania Brașov.

A editat numeroase manuale, lucrări teoretice, creații corale originale, aranjamente și adaptări după melodii folclorice, reducții pentru diferite instrumente (nai, vioară, pian), armonizări vocale și instrumentale.

Este dirijor adjunct și pianist al corului Astra.

Profesorul Constantin Banu este șeful catedrei de Discipline muzicologice și profesor de Teoria muzicii în cadrul Liceului de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov.

Este dirijorul Corului Bisericii Ortodoxe Române “Adormirea Maicii Domnului”, Piața Sfatului – Brașov și dirijor secund al corului Astra.

Corul-ASTRA

Program concert

  1. Mihai Verbitchi – Aliluia
  2. Norbert Ott – Au nom de ta grande miséricorde
  3. Tomasso Lodovico da Vittoria – Ave Maria
  4. Serghei Rachmaninov – Bogoroditse dievo radouisia
  5. Nicolae Lungu – Cămara Ta
  6. Gavriil Muzicescu – Doamne, buzele mele
  7. Lodovico Viadana – Exsultate iusti Domine
  8. Samuel Webbe – Regina caeli
  9. Șerban Marcu – Ridica-voi ochii mei
  10. Dan Pavelescu – Rugăciune
  11. Giuseppe De Marzi – Signore delle cime
  12. Nicolae Lungu – Stihira a II-a
  13. Dimitrie Bortneanschi – Tebe poem

 

Top