Spirit, suflu, vânt – motto-ul concertului de la Cristian, din 2 iulie


Pneuma – spirit, suflu, vânt – acesta a fost motto-ul concertului de la Cristian din 2 iulie, al doilea concert din cadrul festivalului Musica Barcensis. Fie că a fost vocea umană, flautul, sau cele 1400 de tuburi ale orgii construite de H. Meywald și K. Einschenk, totul a relaționat prin aer.
Concertul a împletit armonios cele trei sonorități: vocile Corului Honigberg condus de dirijoarea Diana Bâldea-Dumitrașcu, flautul lui Octavian Moldovean și orga la care a cântat Steffen Schlandt.
Corul Honigberg reușește să redea de fiecare dată acea prospețime care este tipică ansamblurilor de amatori – adică a acelora care iubesc muzica. Astfel de coruri au existat în toată Transilvania și au îmbogățit viața culturală regională.
Din repertoriul prezentat au făcut parte lucrări de P. Elinescu, D.Bortnianski, D.Golombek, F. J. Gossec, W. Voullaire, C. Saint-Saens, P. Gerhardt, J. Hairston, dar și imnul sașilor transilvăneni, Siebenbürgen Land des Segens.
Tânărul flautist, Octavian Moldovean, beneficiarul unei prestigioase burse de studii în Statele Unite ale Americii, printre altele, a impresionat publicul cu lucrarea “Introducere” de D. Lipatti, pentru flauto solo, care prin mijloace simple a transmis multă emoție.
Lucrări cunoscute de J. S. Bach și W. A. Mozart au rezonat în armonii de orgă și flaut, dar punctul culminant al concertului a fost la final. Publicul a fost complet luat prin surprindere de celebra piesa “Bolero” de M. Ravel într-o interpretare inedită  a organistului Steffen Schlandt și a flautistului Octavian Moldovean. Cunoscutul ritm ravelian a umplut generosul spațiu al bisericii și a percutat în fiecare dintre cei prezenți, cu toții încântați că am avut parte de așa un spectacol unic.

Autor: Andreea Bell

 

Top