Musica Barcensis - 2021 - 18 Iulie - Ghimbav

Deschiderea festivalului

Ora: 17.00

Locația: Biserica fortificată din Ghimbav

Intrarea este liberă. Evenimentele vor fi organizate conform măsurilor de protecție și distanțare care se impun. Dacă măsurile de siguranță nu vor permite desfășurarea concertelor în biserică, acestea vor avea loc în aer liber, respectând toate normele în vigoare. 

Deschiderea festivalului

Ioan-Dragoș Dimitriu – pian

Valentin Șerban – vioară

Ștefan Cazacu – violoncel

 

Ioan-Dragoș Dimitriu, născut la Brașov în anul 1991, și-a făcut debutul său internațional în 2011 la sala Filarmonicii din Berlin cu concertul numărul 5 „Imperialul“ de Beethoven. În 5 decembrie 2018 a cântat pentru prima oară cu orchestra la Konzerthaus Viena interpretând Rhapsody in Blue de Gershwin.

Dragoș a început studiul pianului la vârsta de 6 ani și a fost îndrumat pe căile artei pianistice de către pianista și Prof. Univ. Dr. Corina Ibănescu. Între 2003 – 2010 a obținut peste 20 de premii I și cinci Mari Premii la concursuri naționale și internaționale de pian, printre care premiul 1 la concursul internațional de muzică din Fundao, Portugalia, între 2003-2007 premiul 1 la olimpiadele naționale și a fost laureat al Eurovision Young Musicians. De asemenea a concertat alături de majoritatea orchestrelor din România sub bagheta dirijorală a unor maeștri precum Ilarion Ionescu-Galați, Horia Andreescu, Tiberiu Soare ș.a.

În 2010 a intrat la Universitatea de Muzică și Arte Dramatice din Viena unde a lucrat sub îndrumarea lui Martin Hughes și pe urmă cu Ștefan Arnold. Ca pianist solo sau în ansambluri camerale a obținut peste 25 de premii 1 la concursuri internaționale precum „Pietro Argento“ International Piano Competition în Italia, Cameristi de’ll Alpe Adria Competition în Italia și concursul Casino Austria Rising Stars Award la Viena (alături de saxofonistul sârb Marko Dzomba).

În ultimii ani, Dragoș și-a propus să susțină artiștii și arta de bună calitate în rândul muzicienilor de vârsta sa, astfel a fondat agenția de impresariat Aegeria Artists Management la Viena și Transylvanian International Piano Competition la Brașov care a adus la Brașov până acum 100 de pianiști din toate colțurile lumii. Totodată este fondatorul orchestrei de tineret Ton der Jugend Symphonie Orchester din Viena care a adus pe scene precum Sala de Aur a Musikverein din Viena și Konzerthaus din Viena unii dintre cei mai talentați artiști până în 35 de ani. În 2018, Asociația Ton der Jugend a fost co-organizatoare a Festivalului de Muzică Croată din Viena.

Din 2018 a fost numit Artist Manager al festivalurilor Chiemgauer Musikfrühling din Germania și al Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo care s-a desfășurat pe o perioadă de trei săptămâni la București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Sibiu. Totodată a realizat alături de Festivalul SoNoRo avant-premiera CD-ului Rhapsodie Roumaine în sala de Sticlă a Musikverein din Viena. În 2019 a colaborat și cu Stift Zomerfestival din Olanda alături de echipa organizatoare.

În 2019, alături de pianistul Horia Mihail, a fondat Festivalul TAMTAM la Brașov. De asemenea, începând cu martie 2020, cei doi au fondat ScenaVirtualaTAMTAM, prima de acest fel apărută în lume pe perioada pandemiei.

Din ianuarie 2021, Ioan-Dragoș Dimitriu a fost numit Manager al Filarmonicii din Brașov.

 

Valentin Șerban este câștigătorul marelui premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu (ediția 2020/21), după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, la Ateneul Român.

Valentin Șerban, în vârstă de 31 de ani, a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

A început să studieze vioara la vârsta de șapte ani, în orașul său natal (Brașov, România). La începutul educației sale muzicale, Valentin Șerban a luat lecții și a participat la masterclassuri cu violoniști precum Valeriu Rogacev, Daniel Podlovschi, Maestro Ştefan Gheorghiu, Adam Han-Gorski, Maestro Ilarion Ionescu-Galaţi, Silvia Marcovici, Leonidas Kavakos, Ivry Gitlis, David Grimal, Mihaela Martin, Adam Han-Gorski, Arlette Bonamy, Alexandru Tomescu. 

Este câștigătorul unor concursuri naționale și internaționale de vioară, cum ar fi Concursul Internațional Andrea Postacchini (Italia), Concursul Național Mihai Jora (România), Concursul Internațional Ștefan Ruha (România), Concursul Internațional În Memoria lui Enescu (România).

A cântat în săli faimoase de concerte cum ar fi Grande Salle Pierre BoulezPhilharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, Opéra de Dijon, Le Volcan în Le Havre etc. și a fost pe aceeași scenă cu muzicieni renumiți, precum Alina Pogostkina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohorquez, Viviane Hagner, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Aimo Pagin, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin, Marius Ungureanu. 

Este membru al Orchestrei Române de Tineret începând cu anul 2012. Din postura de concertmaestru al orchestrei a susţinut concerte în cadre importante precum ediţia din 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu, In sala Resit Rey din Istanbul(2017), Turneul Balcanic (2019).

În prezent este membru al orchestrei Les Dissonances din Paris, alături de care concertează frecvent în Paris (sala Pierre Boulez a Filarmonicii), Dijon (Opera), Le Havre (sala ‘Le Volcan’), Anvers-Belgia (sala ‘Regina Elisabeta’), Bilbao-Spania (Festivalul Musika-Musica), Israel etc.

 

Ştefan Cazacu, un talent muzical de excepţie ce îşi găseşte exprimarea prin sunetele violoncelului este ceea ce reprezintă deja Ştefan Cazacu, un tânăr artist ce reuşeşte să se impună pe scenele naţionale şi internaționale.

Născut în anul 1994, Ştefan Cazacu şi-a început formarea muzicală alături de tatăl său, distinsul violoncelist Marin Cazacu.

A terminat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa profesorului Răzvan Suma și la Universitatea de Muzică din Viena.

Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii 1 obţinute în diverse competiţii naţionale și internaționale, totodată fiind distins cu:

Premiul al III-lea la Concursul Internațional George Enescu (2020-2021)

Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008),

Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians (2010 Bucureşti),

Marele Premiu la Concursul « Paul Constantinescu » 2015

Marele Premiu la Concursul « George Georgescu »

Marele Premiu la Concursul « Mihail Jora » 2016

Premiul Tânărului Interpret oferit de Revista Actualitatea Muzicală 2009

A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate Orchestrele simfonice din România, dar și cu orchestra Filarmonicii din Chișinău, Orchestra sinfonica din Valencia, Orchestra sinfonica din Alicante.

Dintre dirijorii care l-au acompaniat îi amintim pe Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu și Theo Wolters.  

Programul concertului:

Ludwig van Beethoven (1770-1827) – Trio op. 1, nr. 1

Dmitri Shostakovich (1906-1975) – Trio op. 8, nr. 1

Antonin Dvorak (1841-1904) – Trio op. 90 – Dumky

Top