Musica Barcensis - 2022 - 31 Iulie - Prejmer

Coro Piccolo

Ora: 17.00

Locația: Biserica fortificată din Prejmer

Intrarea este liberă.

CORO PICCOLO KARLSRUHE a fost fondat în 1996 de Christian Markus Raiser și este format din aproximativ 35 membri. Repertoriul ansamblului cuprinde lucrări din muzica timpurie până în secolul al XXI-lea, de la lucrăria capella, până la lucrări vocal-simfonice.

În perioada existenței sale, Coro Piccolo și-a făcut un nume prin numeroase apariții în biserici importante, prin înregistrări radio și CD și turnee de concerte dincolo de Karlsruhe, fiind unul dintre ansamblurile renumite din sud-vestul Germaniei. Corul a cântati în Polonia, Finlanda, Mallorca, Italia, Suedia, Franța, Spania, Estonia și Letonia. Ansamblul a deschis Festivalul de muzică bisericească europeană de la Schwäbisch Gmünd în 2013 și a cântat de mai multe ori la Festivalul Internațional Händel de la Karlsruhe. Coro Piccolo a avut în premieră lucrări corale de Petr Eben, Felix Driver, Kjell Habbestad, Peter Schindler, Ulrich Gasser, Leon Tscholl și Christian-Markus Raiser și se dedică adesea lucrărilor lui Wolfgang Rihm, precum și operelor corale mai puțin cunoscute.

În cooperare cu Hochschule für Gestaltung și Centrul pentru Artă și Media din Karlsruhe, Coro Piccolo a experimentat și cu muzică electronică și improvizații. Pe lângă colaborările constante  cu SWR, în program există oratoriile mari ale lui Händel, Bach și Monteverdi.

Leon Tscholl a urmat cursurile de muzică bisericească la Stuttgart și Freiburg cu David Franke, Helmut Deutsch (orgă), Denis Rouger și Frank Markowitsch (dirijat coral). În prezent studiază la Academia Regală de Muzică din Stockholm, cu specializare  dirijat coral, cu Fredrik Malmberg și Mats Nilsson. Din septembrie va continua un master în orgă cu Johannes Landgren și Nils Larsson. Cursurile de master cu Nathan Laube, Daniel Roth, Ben van Oosten și Ludger Lohmann, printre alții, au oferit un impuls suplimentar. Ca solist la orgă a primit invitații în Danemarca, Irlanda și Austria. În 2019 a fondat Ensemble Vokal Karlsruhe și acum este director al Corului Universității din Stockholm, iar din august, al Corului de Cameră al Bisericii Sf. Ioan din Stockholm. În cadrul studiilor sale, lucrează în mod regulat cu cântăreți de la Eric Ericson Chamber Choir și Swedish Radio Choir.  În calitate de compozitor, scrie în special pentru coruri. Coro Piccolo a interpretat deja mai multe lucrări ale sale, sub conducerea lui Christian-Markus Raiser. În 2017, Requiem-ul său a fost lansat în premieră la Copenhaga și Berlin, iar în 2021 Biserica de Stat din Baden a comandat o compoziție pentru aniversarea Unirii.

Christian-Markus Raiser

El dă dovadă de o mare deschidere în proiecte experimentale, așa cum demonstrează încă o dată CD-ul „Faszinende Klangwelten” (Lumi sonore fascinante) cu lucrări pentru clopote și orgă. O nouă înregistrare, „Faceted”, pe noua orgă Lenter a Bisericii Mici din Karlsruhe, a fost lansată recent. Și-a extins sfera activității artistice cu compoziții proprii pentru o mare varietate de instrumente.

Coro Piccolo

Programul concertului:

Felix Mendelssohn Bartholdy (1809 – 1847) – Jauchzet dem Herrn alle Welt – Psalmul 100

Arvo Pärt (*1935) – Da pacem Domine

Albert Becker (1834 – 1899) Ich hebe meine Augen auf, op. 89.1, Psalm 121
(pentru cor la opt voci)

Hans Fährmann (1860 – 1940) – Singet dem Herrn ein neues Lied, Psalm 98, op. 45, 2 

Sigfrid Karg-Elert (1877-1933) – Starlight, op. 108, 2

Max Reger (1873-1916) – Din ciclul “Acht Geistliche Gesänge”, op. 138
Morgengesang – Nachtlied – Unser lieben Frauen Traum

Sven-David Sandström (1942 – 2019) – O Lord, you have searched me, Psalm 139, pentru cor mixt, a capella  

Felicia Donceanu (*1931) – Tatăl nostru  

Felix Mendelssohn Bartholdy – Sonata în Re Major, op 65, 5
Choral – Andante con moto – Allegro maestoso  

Leon Tscholl (*1996) – Der Herr ist mein Hirte, WV 87, Psalmul 23, pentru cor la șase voci 

Christian Bährens (*1958) – Dona nobis pacem (O rugăciune pentru Ucraina)

Top