Strada – G. Baiulescu – Strasse. Eveniment comunitar al vecinătății


Proiectul cultural „Strada – G. Baiulescu – Strasse. Eveniment comunitar al vecinătății” este implementat de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Asociația Mă Implic!, Forumul Democrat al Germanilor din Braşov, Karpatenrundschau, Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Sf. Parascheva-Groaveri din Brașov.

Proiectul derulat în aria tematică Patrimoniu Cultural Material propune derularea unui eveniment comunitar de promovare a patrimoniului cultural, dedicat comunității de pe strada dr. Gheorghe Baiulescu din Brașov – strada cu cea mai densă amplasare culturală din oraș. Patrimoniul cultural va duce la o mai bună colaborare și cunoaștere între locatarii, asociațiile, instituțiile române și germane care împărtășesc aceeași vecinătate. Astfel se vor realiza patru expozitii despre: poveștile membrilor comunității găzduită la Casa Ṣtefan Baciu (strada G. Baiulescu nr. 9), personalitatea lui George Baiulescu – primul primar român al Brașovului, găzduită de Asociația Mă Implic! în Casa Junilor, istoricul ziarului Karpatenrundschau și istoricul Forumului germanilor din Brașov, ambele găzduite în clădirea Forumul Democrat al Germanilor din Brașov (strada G. Baiulescu nr. 2). Alături de cele patru expoziții va fi tipărită și o hartă a Cimitirului Groaveri al Bisericii Sf. Paraschiva de pe strada G. Baiulescu nr. 16, unul din punctele de interes turistic din Brașov, hartă ce va conține și medalioane biografice ale personalităților românești înmormântate aici. Totodată, se va tipări și o micromonografie a străzii ce va cuprinde un istoric, precum și poveștile personalităților ce au locuit pe această stradă dar și ale actualilor proprietari. 

Pentru o mai bună vizibilitate a evenimentului se va deschide și o galerie de artă contemporană – G`ART, ce va fi amplasată pe gardul Liceului Johannes Honterus aflat pe strada Tiberiu Brediceanu care este paralelă cu strada Baiulescu, curtea muzeului Casa Ṣtefan Baciu asigurând acces direct între cele două străzi.

Evenimentul comunitar cultural va avea loc într-o zi de sâmbătă a lunii septembrie și va cuprinde 15 activități culturale: cinci vernisaje, patru concerte, patru ateliere educaționale, o lansare de hartă, o lansare de micromonografie.

Programul evenimentului

Ora 10.00 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Vernisajul expoziției fotodocumentare STRADA BAIULESCU
Curator expoziție: Traian Constantin Dumbrăveanu

Ora 10:30 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2)
Vernisajul expoziției fotodocumentare KARPATENRUNDSCHAU
Curator expoziție: Elise Wilk

Ora 11:00 – Casa Junilor
(str. Prundului nr. 1)
Vernisajul expoziției fotodocumentare
PERSONALITATEA LUI GHEORGHE BAIULESCU
Curator expoziție: dr. Alexandru Stănescu

Ora 11:30 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2)
Vernisajul expoziției fotodocumentare
FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN BRAȘOV
Curator expoziție: Antonia Petra Binder

Ora 12:00 – Biserica Sf. Parascheva – Groaveri
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 16)
Lansare HARTA CIMITIRULUI GROAVERI
Documentarist: Ovidiu Constantin Savu

Ora 12:30 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Lansare micromonografie STRADA DR. GH. BAIULESCU
Documentarist: Roxana Maria Cornea

Ora 13:00 – Concert Fanfara Țării Bârsei
(Piața Sfatului – Strada Dr. Gh. Baiulescu)

Ora 14:00 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Concert de pian susținut de Sena Ducariu

Ora 15:00 – Forumul Democrat al Germanilor Brașov
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 2)
Concert susținut de „Unissono Quartet”

Ora 15:30 – Casa Junilor
(str. Prundului nr. 1)
Atelier de caligrafie susținut de Anca Timiș

Ora 16:00 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Atelier de conservare și restaurare documente susținut de Lorena Domocos

Ora 16:30 – Casa Junilor
(str. Prundului nr. 1)
Atelier de caligrafie susținut de Anca Timiș

Ora 17:00 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Atelier de conservare și restaurare documente susținut de Lorena Domocos

Ora 17:30 – Aleea Tiberiu Brediceanu
(Arena sportivă)
Venisajul expoziției de graffiti G′ART

Ora 18:00 – Casa „Ștefan Baciu”
(str. Dr. Gh. Baiulescu nr. 9)
Concert vocal-instrumental susținut de: Edith Adetu (soprană), Daria Boru (soprană), Noemi Karacsony (mezzosoprană). La pian: Sena Ducariu

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Proiect cofinantat din adminstratia fondului cultural national

 

 

Top